PPE, câștigătorul alegerilor europarlamentare din 2019

Partidul Popular European a cerut duminică preşedinţia Comisiei Europene, considerând că a câştigat alegerile europene, relatează AFP, preluată de Agerpres. Liderul socialiștilor a respins, însă, această solicitare, semn că a început lupta politică pentru conducerea instituțiilor europene, în urma rezultatelor înregistrate la alegerile europarlamentare 2019.

„Am câştigat alegerile şi candidatul cap de listă al PPE, Manfred Weber, va fi preşedintele Comisiei”, a declarat, la un eveniment dedicat alegerilor de la Bruxelles, Joseph Daul, preşedintele PPE. „Fără PPE, nu există majoritate la nivelul partidelor democrate. Deci suntem gata, vom negocia şi, bineînţeles, vom apăra prima poziţie”, a adăugat francezul.

Germanul Manfred Weber, aflat alături de Daul, nu a revendicat şi el postul de preşedinte al executivului comunitar, dar a reafirmat că PPE este „ferm angajat în procesul Spitzenkandidat”, termen potrivit căruia partidul care câştigă alegerile europene trebuie să primească preşedinţia Comisiei Europene. „Numai o persoană care a fost Spitzenkandidat poate fi aleasă” preşedinte al Comisiei Europene, a subliniat Weber, care şi-a făcut intrarea pe melodia „Simply the Best”.

Aproape imediat, germanul Udo Bullmann, liderul grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor S&D, a doua forţă din Parlamentul European, a respins revendicările PPE, notează AFP. „PPE nu mai are forţa de a conduce Comisia (…) Nu mai poate pretinde că este liderul natural al majorităţii din Parlamentul European”, a spus Bullmann.