Armata din Belarus a deschis focul asupra trupelor poloneze de la granița dintre cele două țări

Forțele bieloruse au tras joi focuri de armă asupra trupelor poloneze de la frontiera de est, a declarat o purtătoare de cuvânt a Poliției poloneze de Frontieră, potrivit Euronews. Prim-ministrul Poloniei și-a exprimat suportul pentru trupele poloneze după acest incident.

Purtătoarea de cuvânt Anna Michalska a mai precizat că nimeni nu a fost rănit și că cel mai probabil s-a tras cu gloanțe oarbe.

Ministerul polonez de Externe l-a convocat vineri pe însărcinatul cu afaceri al Belarusului.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a transmis pe Twitter că „toate forțele statului” sunt alături de trupele de frontieră și că militarii apără granițele.

„Sunt și voi fi mereu cu fermitate alături de soldați și de trupele noastre de frontieră”, a afirmat Morawiecki.

„Vreau să le mulțumesc militarilor noștri pentru atitudinea profesionistă și responsabilă”, a adăugat el.

Anna  Michalska a mai declarat că trupele de frontieră se află sub o presiune crescută din cauza numărului tot mai mare de incidente cu obiecte aruncate dinspre partea bielorusă.

Polonia, Lituania și Letonia, state membre UE, își apără frontierele împotriva presiunii crescânde a migranților din Orientul Mijlociu și Africa.

Bruxelles-ul a afirmat că migrația ilegală este organizată și încurajată de guvernul președintelui bielorus Alexandr Lukașenko.

UE îl acuză pe Lukașenko că poartă un „război hibrid” ca răspuns la sanțiunile impuse de Occident împotriva guvernului autoritar de la Minsk.

Purtătorul de cuvânt al forțelor de frontieră bieloruse, Anton Bychkovsky, a negat că s-au tras focuri de armă.