Consiliul Federației Ruse a aprobat cererea lui Putin de a trimite armata în Donbas

Consiliul Federației Ruse a aprobat, marți, cererea președintelui Vladimir Putin de a trimite armata în Donbas, după recunoașterea independenței regiunilor Lugansk și Donețk. Președinta camerei superioare a Parlamentului rusesc Valentina Matvienko a spus că cererea lui Putin a fost aprobată și că trupele vor avea rolul de menținere a păcii.

„Numărul total de formațiuni ale forțelor armate ale Federației Ruse, zonele lor de operare, sarcinile lor, perioada de ședere în afara teritoriului Federației Ruse sunt stabilite de Președintele Federației Ruse în conformitate cu Constituția Federația Rusă”, se arată în decretul aprobat de parlamentarii ruși.

Camera superioară a parlamentului rus a anunţat senatorii marţi că sesiunea lor va continua după ora 15:00 GMT, o decizie neobişnuită, luată după ce ambele camere legislative ale Rusiei au votat mai devreme recunoaşterea formală a celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, a relatatat Reuters, potrivit Agerpres.

Consiliul Federaţiei (Senatul) Rusiei şi Duma (Camera Deputaţilor) au ratificat mai devreme în unanimitate două tratate cu regiunile Doneţk şi Lugansk, care deschid calea trimiterii de trupe ruseşti în aceste provincii separatiste din estul Ucrainei. Tratatele mai prevăd, printre altele, semnarea de acorduri în diferite domenii, de la cel militar şi tehnico-ştiinţific până la cel social, precum şi susţinerea de către Rusia a sistemelor financiar-bancare din cele două provincii secesioniste.