Marii exportatori de petrol au căzut de acord să mărească producţia. Decizia reduce riscul unei creşteri explozive a preţurilor

Țările din OPEC+, principalii producători de petrol la nivel global, au ajuns duminică la un acord pentru creșterea producţiei începând din luna august. Acest lucru ar urma să ţină sub control preţurile la ţiţei, care au atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.

Acordul prevede că grupul celor 23 de mari producători de petrol, care include ţările membre ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol şi aliaţi precum Rusia, îşi va majora producţia cu 400.000 de barili pe zi în fiecare lună începând din luna august şi până în luna decembrie a acestui an, a anunțat OPEC într-un comunicat de presă.

De asemenea, grupul a convenit să prelungească pactul de producţie până la finele lui 2022, în loc de luna aprilie 2022, conform înţelegerii anterioare, în ideea de a dispune de o marjă de manevră în cazul în care revenirea economiei globale va fi afectată de noile tulpini de coronavirus, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Anul trecut, OPEC+ şi-a redus producţia cu aproximativ 10 milioane de barili pe zi, ca urmare a prăbuşirii cererii şi preţurilor din cauza pandemiei. Începând din luna mai a acestui an OPEC+ a redeschis treptat robinetul, dar în continuare producţia sa este cu aproximativ 5,8 milioane barili pe zi mai mică decât era înaintea pandemiei.

Acordul anunţat duminică va majora oferta de petrol pe piaţă şi reduce riscul unei creşteri explozive a preţului ţiţeiului, care ar alimenta inflaţia. În plus, acest acord pune capăt disputelor dintre Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite cu privire la cotele lor de producţie.