Redresarea zonei euro a accelerat în aprilie, datorită industriei şi sectorului serviciilor

Redresarea activităţii economice în zona euro a fost mult mai solidă decât se estima în aprilie, în condiţiile în care sectorul serviciilor s-a adaptat la restricţiile impuse pentru a stopa răspândirea celui de-al doilea val al pandemiei de coronavirus, arată datele publicate vineri de compania de analize financiare Markit, transmite Reuters.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a urcat în aprilie la 53,70 de puncte, de la 53,20 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări preliminare a companiei Markit, cu sediul la Londra. Este cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni. Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
Analiştii intervievaţi de Reuters estimau o scădere a indicatorului până la 52,80 de puncte.
“Economia zonei euro pare a fi în pragul unei redresări surprinzătoare. Cu numai câteva luni înainte, părea să fie veriga slabă în rândul economiilor avansate, pe fondul ritmului lent al vaccinării, a extinderii restricţiilor şi a sprijinului fiscal mai slab”, a apreciat economistul Bert Colijn de la ING. Acesta a adăugat: “Adevărat, datele din primul trimestru încă arată declin, dar indicatorul PMI din aprilie indică o mulţime de date încurajatoare”. Indicatorul PMI din sectorul serviciilor, dominant în zona euro, a urcat în aprilie la 50,30 de puncte, de la 49,60 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau să scadă până la 49,10 de puncte. Activitatea fabricilor este cel mai ridicat nivel de când s-a început publicarea studiului, în 1997.
Joi, preşedintele BCE, Christine Lagarde, a avertizat că orice măsură de retragere a măsurilor de stimulare adoptate de Banca Centrală Europeană ar fi “prematură”. “Este “prematur să vorbim despre retragerea PEPP”, a declarat Christine Lagarde la conferinţa de după şedinţa de politică monetară. Consiliul guvernatorilor BCE a decis joi că va continua programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP) cu o valoare totală de 1.850 de miliarde de euro, până în martie 2022 sau până se va încheia pandemia. Accelerarea campaniei de vaccinare în zona euro ar trebui să simuleze redresarea economiei regiunii anul acesta, în urma atenuării restricţiilor, a apreciat şeful BCE. Totuşi, Lagarde şi-a exprimat îngrijorarea că numărul ridicat de infecţii şi restricţiile dure afectează pe termen scurt activitatea economică. Consiliul guvernatorilor BCE nici măcar nu a discutat viitorul măsurilor de stimulare la reuniunea de joi, iar ieşirea din PEPP depinde de o serie de factori, inclusiv condiţiile de finanţare şi perspectivele privind inflaţia, a declarat preşedintele BCE.