Uniunea Europeană se teme că Rusia încearcă să „absoarbă” gradual părți ale regiunii separatiste din estul Ucrainei, conform unui document transmis guvernelor statelor-membre, scrie Bloomberg.
Conform jurnaliștilor de la Bloomberg, Uniunea Europeană vede pașii făcuți de Kremlin, precum organizarea de alegeri nelegitime și emiterea de pașapoarte pentru locuitorii din Donbass, drept măsuri pentru „integrarea de facto a regiunilor care au ieșit de sub controlul statului ucrainean în Rusia”. Uniunea Europeană urmează să facă public un raport în ce privește acest lucru, conform documentului citat de Bloomberg.
Rusia a negat, anterior, că ar avea planuri să anexeze teritoriile și susține că își păstrează angajamentul față de acordul de pace din 2015.
„Rusia nu plănuiește să absoarbă pe nimeni și nu a făcut niciodată asta”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe, întrebat cu privire la acest document. Documentul UE prezintă și posibile măsuri pe care blocul le poate lua pentru a întări capacitatea de rezistență a Ucrainei în fața unei potențiale agresiuni rusești:
-
Sprijinul pentru lupta împotriva amenințărilor hibrid și contracararea amenințărilor cibernetice și dezinformării.
-
Sprijinul pentru campania de vaccinare anti-Covid din Ucraina, mai ales pentru grupurile vulnerabile pentru a evita slăbirea țării ca urmare a unei crize sanitare și socio-economie prelungite
-
Creșterea securității energetice pentru a micșora dependența de Rusia
-
Îmbunătățirea eforturilor pentru a evita recunoaștere pașapoartelor rusești emise pentru locuitori ai Crimeei și părți ale Donbasului.
-
Evaluarea posibilității participării Ucrainei la unei proiecte de securitate europene